Bun venit! Daca ai ajuns aici, avem ceva in comun: apreciem lucrurile bine facute si emotiile in stare pura.
Scrisoare de 8 Martie

Sa nu uiti ca esti o picatura de apa. Curgi lin si calm gandindu-te cu chibzuinta cum sa rezolvi orice problema.

Sa nu uiti ca esti gheata. Puternica si curata, sustii o familie intreaga.

Sa nu uiti ca esti pamant. Din tine a rodit totul, iar daca tu nu erai, nimic nu ar fi existat pentru ca noi nu ne-am fi nascut.

Sa nu uiti ca esti foc. Fara sa faci rau, arzi puternic pentru ceea ce iti doresti, pentru ceea ce iubesti, pentru ajutorul pe care vrei sa il oferi. Si reusesti.

Sa nu uiti ca esti lacrima, sincera si calda ce cade incet peste obrazul vietii, depasind obstacole, luptand printre probleme, bucurandu-se de minuni si intristandu-se pentru toate lucrurile pe care nu le poate controla.

Sa nu uiti ca esti imbratisare. Ai sprijinit in bratele tale pe toti cei dragi atunci cand au cazut, obositi. Ai mangaiat Tristetea de fiecare data cand au plans pe umarul tau si asa ai transformat-o in Fericire, Liniste.

Sa nu uiti ca esti putere. Ai capacitatea de a muta muntii din loc pentru ceea ce vrei si de a schimba negrul in alb atunci cand simti ca merita.

Sa nu uiti ca esti om. Ai voie sa gresesti cand nu esti sigura ce trebuie facut mai departe si ai voie sa plangi in fata incercarilor la care esti supusa si simti ca nu le mai faci fata cateodata.

Sa nu uiti ca esti clipa. Fericita sau trista, simpla sau complexa, face parte din viata ta. Trebuie sa te bucuri de ea.

Sa nu uiti ca esti un moment. Alege bine cum vrei sa-l traiesti.

Sa nu uiti ca esti viata. Zeci de clipe. Sute de momente. Milioane de senzatii. Un singur suflet pur: Tu.

La multi ani, mama!

La multi ani, femeie!